Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

SCRISOAREA III de MIHAI EMINESCU


                        
                      SCRISOAREA a III-a  
                     de  MIHAI EMINESCU

La un semn, un ţărm de altul, legând vas de vas, se leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii;
Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari...

Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.
Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ.
Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:
- Ce vrei tu?
- Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.

La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
- Tu eşti Mircea?
- Da-mpărate!
- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
- Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,

Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
- Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!
Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ şi mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace;
Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri,
Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii,
Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii!...
La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns
Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins.
Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,
Cu o ură ne'mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs,

Din pristolul de la Roma să dau calului ovăz...
Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?
- De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti.
Eu nu ţi-aş dori vrodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti.
După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;
Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă -
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ.
Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai valvârtej
Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji?
Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?...
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier,
A credinţei biruinţă căta orice cavaler.
Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,

Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid

Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!
Şi abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn
Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,
Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,
Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,
Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie...
Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.
În zadar striga-mpăratul ca şi leul în turbare,
Umbra morţii se întinde tot mai mare şi mai mare;
În zadar flamura verde o ridică înspre oaste,
Căci cuprinsă-i de pieire şi în faţă şi în coaste,
Căci se clatină rărite şiruri lungi de bătălie;
Cad asabii ca şi pâlcuri risipite pe câmpie,
În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă,
Când săgeţile în valuri, care şuieră, se toarnă
Şi, lovind în faţă,-n spate, ca şi crivăţul şi gerul,
Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul...
Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare;
Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,

Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi;

Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiraguri,
Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri,
Ca potop ce prăpădeşte, ca o mare turburată -
Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată.
Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână,
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română.

Pe când oastea se aşează, iată soarele apune,
Voind creştetele nalte ale ţării să-ncunune
Cu un nimb de biruinţă; fulger lung încremenit
Mărgineşte munţii negri în întregul asfinţit,
Pân' ce izvorăsc din veacuri stele una câte una
Şi din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna:
Doamna mărilor ş-a nopţii varsă linişte şi somn.
Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn
Sta zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte,
S-o trimiţă dragei sale, de la Argeş mai departe:
"De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine,
Nu din gură, ci din carte,
Că ne eşti aşa departe.
Te-am ruga, mări, ruga
Să-mi trimiţi prin cineva

Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprâncenele;
Că şi eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul şi cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele.
Şi să ştii că-s sănătos,
Că, mulţămind lui Cristos,
Te sărut, Doamnă, frumos."

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii;
Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi nerozii...
În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut;
Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut
Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo?
Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!
O,eroi!care-n trecutul de măriri vă adumbrise-ţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţi,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,
Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini,
Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră

De la munte pân' la mare şi la Dunărea albastră.
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre-un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.
Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască,
Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască...
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,

Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire...

Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată slugărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,

Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, nătăfleţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,

Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!
Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil,
Drept ştiinţ-având în minte vre-un vals de Bal-Mabil,
Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană...
O, te-admir, progenitură de origine romană!

Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcură-ţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,

Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
 ( Scuze...au intervenit mici modificări la unele cuvinte😇😎😕 )                     
                             @@@@@@@


"Tot ceeace este necesar,pentru ca răul să triumfe,este ca oamenii buni să nu facă nimic."
                               citat de Edmund Burke


De ce oamenii buni nu fac nimic?
-poate,din comoditate.....
-poate,din laşitate...
-poate,din pierderea speranţei...Dar speranţa nu moare niciodată(spun eu)
-poate,din cauza vârstei,foarte fragede,sau foarte înaintate....Imposibil,pentru că o fiinţă raţională
vede,cugetă si acţionează în spiritul adevărului,al dreptăţii şi al respectului pentru oameni,pentru popor,pentru ţară...
-Poate pentru că nu ai conştiinţa legăturii tale cu acest neam,cu această ţară!
-Poate că nu ai nimic comun cu acest popor,cu istoria lui,cu marile lui realizări obţinute de-a 
lungul mileniilor!
-Poate că eşti atât de împovărat de o imensă URĂ
împotriva a tot ce este românesc,încât Dumnezeu
a rupt legătura dintre tine şi acest pământ lăsat
nouă moştenire de neamurile noastre...

                Acesta este un PAMFLET...
sau,poate este o mare suferinţă a poporului român...provocată de bunătatea lui şi de credinţa
că la o masă,pot mânca mai multe persoane flămânde...indiferent de naţionalitatea lor...
Această bunătate a românilor,este remarcată imediat de călătorii veniţi pentru prima dată,cu
gânduri bune,aici în România...
Din nefericire,unii"gânditori",confundă intenţi-
onat această bunătate cu prostia pe care aceşti
"gânditori"o au din belşug!
Poezia marelui poet naţional,Eminescu ne arată
încă o dată,cât de vechi şi cât de puternic s-a în-
rădăcinat"răul"în această ţară,cum se străduie să ponegrească şi să distrugă acest popor,încer-
când să decredibilizeze rând pe rând,instituţii ale statului în care majoritatea populaţiei au mare încredere...
Sunt şapte rele în lume: 
1. conştiinţă fără caracter; 
2. bogăţie fără muncă; 
3. plăcere fără conştiinţă; 
4. negoţ fără moralitate; 
5. ştiinţă fără omenie; 
6. politică fără principii 
7. închinare fără predare. 

( Mohandas Gandhi )
Majoritatea românilor sunt oameni blajini(nu ui- tăm că printre cei buni sunt şi"uscături"),nu 
poartă ranchiună nimănui,si de aceea eu cred că
trebuie să ne amintim de cugetările lui Richard 
Milhouse Nixon care spunea că:"Cei care te urăsc nu pot învinge decât dacă şi tu îi urăşti".
Dacă toţi oamenii ar fi mai buni,în lume,nu ar mai fi atâta dezbinare,ură nemăsurată şi conflic-
te armate ,dorinţă de supremaţie....toate,fără rost
...pentru că viaţa este vremelnică...
NIMENI NU ESTE NEMURITOR!





Realizat şi postat de SÎRBU ELENA(alias ,Liana Elianas),
profesoară de matematică pensionară,din oraşul
Constanţa,Roumania.





Copyright - All Rights Reserved.


Copyright - Toate drepturile rezervate 


marți, 13 iunie 2017

10 IUNIE 2017-SEMICENTENAR -PROMOŢIA 1967 -COLEGIUL NAŢIONAL"MIRCEA CEL BĂTRÂN"-CONSTANŢA,ROMANIA

10 IUNIE 2017-SEMICENTENAR-PROMOŢIA
1967-COLEGIUL NATIONAL"MIRCEA CEL
BĂTRÂN"-CONSTANŢA,ROUMANIA
Cel care trăieste în armonie cu sine însuşi,trăieş-
te în armonie cu lumea"-
-citat de Marcus Aurelius
Dar,eu cred că este valabil si invers...adică,dacă
eşti în armonie cu toată lumea,cu natura,cu cele-
lalte vieţuitoare,trăieşti într-o armonie totală...şi
cu spiritul,cu sufletul,cu mintea,cu cerul şi cu 
pământul,cu soarele şi luna...cu stelele şi vântul.
Au trecut mulţi ani încărcaţi de îndatoriri,de muncă,de succese şi insuccese,cu necazuri mari sau mici,cu bucurii care,oricât de
mărunte au fost,au avut puterea să alunge supărările,nerealizări-
le şi suferinţele...Anii au trecut şi noi am rămas tot mai puţini,cu părul albit,cu ridurile adâncindu-se pe frunte şi pe obraji,dar cu ochii strălucitori şi zâmbetul luminându-ne chipul şi inima..........
Multe ar fi de spus,dar mai puţine de făcut!Suntem presaţi de medici să renunţăm la vechile obiceiuri...fumat,alcool,dulciuri,
pentru că infarctul,glicemia şi colesterolul mărit şi multe alte boli
mai nou"inventate"ne ameninţă la fiecare bucăţică de mâncare
cu"E-uri"care mai de care mai nocive...iar,fiecare dintre noi reacţionăm corespunzător alergând din spital în spital,căutând
adresele unor doctori"adevăraţi"care au învăţat şi s-au străduit
mereu să vindece oameni...Deh...cum zicea bunica...să trecem la
alt capitol,poate mai vesel...sau,poate...nu...
Iată-ne pe noi la vârsta venerabilă de aproape 70 ani(mai exact,
68 ani...dar,mie îmi place"să mă dau mare"♡☆♧ hihihi...😣),
depănând amintiri în grupuri,grupuleţe sau..."bisericuţe"


Lucica,nu mai este la catedră,dar şi-a păstrat atitudinea didactică,mai ales atunci când îşi
aduce aminte de foştii noştri profesori de la care am învăţat temeinic cum să devenim
oameni adevăraţi...









Voi scrie numele colegilor prezenți la această întâlnire...
Din cls. a XI-A:
-Asciu Maria-constructii
-Atanasiu Ionel-electrotehnica Iasi-
-Bârzan Aurelia-electronist
-Magda Elena Ciocan-Staco-construcții, 
-Dumitrescu Mirela-ectronica,Bucureşti-Insti-
tut de cercetări, 
-Dumitru Gheorghe-politehnica Brasov
-Leca Gheorghe -electrotehnică,Iasi
-Mîndruță Rodica-automatica ,prof.mate.-Caroli-
na,USA
-Roșca Iosif-medic
-Georgescu Adriana-ing.chimie ind.Iasi
-Manolache Ionel-

Clasa a XI-a B:
-Boroș Valentin(Vali sau Pif)-ing.
-Carapeti Mariana-prof.fizică-chimie,
-Mariana Dinu-ing.chimist
-Dițescu Elena(Nuţi)-ing.construcții. 
-Duţu Gabriela(Găbiţa)-ing.geolog
-Florescu Constantin-ing.minier
-Gheorghe StavruGigi)-construcții
-Jora Feodor (Fadric)-Ing. constructor
-Marin Cornelia-pensionară
-Melinte Alexandrina(Didi)- ASE
-Mihai Elena(Lili sau Liana)-prof.mate, 
-Omer Adnan-ing.constructor
-Pârlea Viorica,-Comerț Exterior
-Preda Gheorghe(Gigi)-grefier
-Manea Nicolae(Pitac)-subing.
-Mastahac Elena(Ţuţi)-pensionară
Clasa a XI-C:
-Radu Ştefănescu-electronică,
-Stoichiță Lucia-profesor,

Clasa a XI-D:
-Dinescu  Constantin-ing."Canalul 
Dunăre-Marea Neagră "
-Marinescu  Arius,comandant de na-

-Vasilescu  Constantin-Instalații,București
-Badea Constantin-
Clasa a XI-a E:
-Atanasiu Doina
-Constantinescu Mihaela-secretară Univ.
-Secota Elena-studii actorie
Clasa a XI F
-Ioniţă Rădiţa Rodica-profesoară Istorie,
-Olga Jora-limbi străine
-Marinescu Dan-limbi străine







Eu,încercând să surprind cele mai semnificative imagini inedite, ipostaze...care vor deveni 
amintiri....


(Va urma...cu corecturi...
şi completări....😎😍😁🤗
Întâlnirea a continuat la restaurantul Colonade,
unde a avut loc"masa şi dansul",😂hahaha...(bineînțeles,fără dans !?...)
....şi povestea va urma,cu precizări ...în funcție de
timp,care este ireversibil...este ireversibil...Ce s-a
dus,s-a dus!Ce a fost, a fost...şi n-o să mai fie...
Am primit poze de la Mirela Dumitrescu!Multe!!
Sper să le pot"salva"...spre bucuria tuturor(a)...
{Am scris şi litera(a)...ca să rimeze...Hihihi...😈...
nu este corect,deoarece acest cuvânt"tuturora"
nu există.}...Dar ,"vorba multă,sărăcia omului"
...Voi reveni...când o vrea Domnul....
Cu mult drag,pentru colegi,pentru prieteni,pen-
tru toti cei care deschideţi paginile acestui blog...






































































































































Mariana Sorescu(Carepeti) ,mereu cu acelaşi zâmbet frumos si senin !

Mariana ,împreună cu soţul ei....veseli si frumoşi !!!!

FÂNTÂNIŢA!!!!!!







Mariana,Pif şi cu Didi....Dacă închid ochii şi le aud glasurile,parcă mă întorc în timp....într-o pauză,pe holurile largi şi luminoase ale liceului....




Mariana,Pif şi cu mine.....



De acum,celebra fântâniţă cu cascadă şi broaşte ţestoase matusalemice,de la "Colonade"...









Dan Marinescu ,eu si cu Radu Stefănescu....
































Liliana,eu(Liana) şi Tomiţă

Eu,cu colegul de clasă,Gigi Preda...

Eu(Liana) cu bunul prieten şi coleg iubitor de flori şi producător al faimoasei licori bahice,galben aurie,care atrage ca un magnet toate privirile,dovedind astfel,calitatea de buni degustători ai vinurilor din podgoriile lui Fadric....
Mariana Dinu,Pif(Valentin Boros) şi Didi Melinte...la colonadă...lângă fântâniţa cu cascadă şi broaşte ţestoase!
va urma 😇