DE-ALE LUI OVIDUŢ (5)
Cu paşi repezi se apropia toamna,ceeace îl facea pe Oviduţ din ce in ce mai nerăbdator să îmbrace hăinuţele şi pantofii maronii din piele lucioasă,mirosind incitant a "nou".De mai multe ori pe zi se ducea în dormitor,deschidea larg uşile şifonierului unde,pe raftul de jos,stăteau,aranjate cămăşuţa,pantalonaşii,ciorăpeii
şi pantofii,pe care-i mângâia cu privirea,apoi le lua rând pe rând,le pipăia,le strângea la piept şi le aşeza cu o adevărată evlavie înapoi.
Cu toate că abia trecuse de Sf.Maria,ploua zilnic,cerul înseninându-se arareori,iar câteva raze timide se străduiau să lumineze chipurile copiilor,strânşi ciopor prin ograda unuia dintre ei ,a carui mamă le deschidea cu drag porţile găzduindu-i în câte un şopron unde se încingeau cele mai năstruşnice jocuri..până-i descoperea tata,stăpânul casei,ce-i risipea care încotro,dându-le de lucru...unul să măture curtea,altul să dea mâncare la păsări sau la porci..unul sa adape vitele...Se găsea de lucru pentru toţi...
Într-una din aceste zile, în curtea lui Oviduţ se strânseseră o mulţime de copii,care în joaca lor stricaseră rondurile cu flori şi acum trebăluiau de zor cu hârleţe,cu greble sau cu sape să îndrepte totul,până nu sosea acasă doamna Paulina,
ce era plecată până în Târg să mai cumpere câte ceva pentru începutul anului şcolar.
Cu toată zarva din curte,copiii auziră chemările vânzătorului de opinci,care tocmai sosise în sat şi-şi aşternuse marfa,în răspântie...Aliniate frumos,se odihneau opincuţe nou nouţe,din piele lăcuită,din cauciuc negru lucios,cu nojiţe lungi,cu clopoţei pentru băieţi şi cu împletituri de lână colorată,pentru fete.
Au aruncat cât colo,uneltele pe care le mânuiseră cu sârg şi au alergat degrabă să inspecteze marfa care acum era agăţată şi pe gardul lui moş Codin,care -i dăduse permisiunea de a le etala în toată splendoarea lor.Meşterul Ciungu ,care le confecţiona,când considera că a făcut destul de multe ca să împace toate gusturile clienţilor,pleca cu sacii în căruţă prin toate satele vecine,unde era cunoscut ca cel mai priceput meşter în confecţionarea opincilor...Cine reusea să-şi procure o pere-
che de opincuţe de la Meşterul Ciungu,era fericit,pentru că timp de un an nu mai avea grijă că va rămâne fără încălţări.Nu numai că le lucra temeinic ,dar le dădea o forma şi culoare atât de atractive încât atunci când apărea într-un sat,într-un timp foarte scurt reuşea să dea toată marfa...Nu aţi sesizat?Am spus ca" dădea" marfa,adică nu primea bani ,ci produse la schimb:ouă,păsări,porumb,fructe,brânză
ţuică,vin şi tot ce altceva se producea în gospodăriile oamenilor.Făcea acest"troc"pentru ca Meşterul Ciungu, care era un ţigan înalt,frumos şi priceput, nu avea pământ,decât în jurul casei unde trăia fericit alături de soţia lui,ei neavând copii.În acest fel îşi asigura strictul necesar pentru un trai modest alături de soţia lui care era româncă dintr-un sat din Ardeal,de unde fugiseră când erau tineri,deoarece părinţii ei nu-şi dăduseră consimţământul pentru o asemenea căsătorie.
Oviduţ,fiind cel mai mărunţel dintre toti,s-a strecurat cu greu printre admiratori şi eventuali clienţi,mai de-a-buşilea,mai ghiontit şi certat,dar ....în cele din urmă...a reuşit să ajungă în faţă unde i se deschidea o privelişte incitantă...plină de culori care mai de care mai atrăgătoare...În momentul acela,ceva nefiresc l-a învăluit pe Oviduţ...a rămas nemişcat,mut de admiraţie cu ochii boldiţi pe cea mai frumoasă pereche de opincuţe din piele lucioasăă ...cu nojiţe luuungi,taman bune să le lege sus lângă genunchi.S-a uitat luuung după Doamna Paulina ,care încă nu sosise din târg.A intins mâna,a mângâiat cu grijă,parcă să nu le facă vreo stricăciune
şi le-a luat in braţe.Le ţinea atât de strâns,de parcă se lipiseră de el....Atunci,le-a prins de nojiţe şi le-a aşezat pe spate,având grijă să nu le scape din mâini şi , o mare grijă pe care o mai avea era să ţintească cu privirea pe Meşterul Ciungu, ca acesta să nu-i observe intenţiile necurate....Încet,încet a inceput să se dea înapoi printre rândurile de clienţi ,mergând tot aşa cu spatele vreo 200 m.S-a întors brusc şi a luat-o la goană către casa unde a pitit opincuţele în şifonier alături de lucruşoarele lui cumpărate de părinţi .Între timp,zarva din răspântie s-a risipit,doamna Paulina a sosit din Târg,iar Oviduţ o aştepta spăşit ,cu faţa roşie,având imprimată pe ea o suferinţă teribilă, gata să sară ,la cel mai mic semn sau îndemn să facă vreo treabă,ceeace a trezit o mare mirare pentru toţi cei ai casei care-l ştiau greu de urnit la vreo trebşoară!!!!
După vreo oră de zel asiduu din partea lui Oviduţ,a apărut la poartă,pe neaşteptate,Meşterul Ciungu!În clipa aceea lui Oviduţ i s-au împăienjenit ochii,i s-au înfundat urechile,inima i-a luat-o la trap vijelios,iar mâinile şi picioarele au devenit moi şi incontrolabile.A căzut în c-r,fiind singura parte mai dură şi mai stabilă în asemenea momente!
Meşterul Ciungu,om educat la şcoala vieţii,nu i-a dat atenţie lui Oviduţ atunci când a intrat în curte,adresându-i-se Doamnei Paulina cu un ceremonios
"Saru-mâna" şi întrebând-o dacă i-au plăcut opincuţele luate de copil.Văzându-i chipul uimit,Meşterul Ciungu,i-a cerut blând copilului să le încalţe ca să-i arate mamei cât de bine-i vin.
Doamna Paulina,a rămas o clipă "ca stana de piatră",apoi a început să negocieze cu meşterul ce doreşte ,ce mai are nevoie,ce alimente nu a obţinut prin vânzarea tuturor opincuţelor cu care venise.Oferindu-i o trăistuţă cu fasole nouă şi
o sticlă cu ţuică aurie, bătrână de câţiva ani şi ţinută în butoi din lemn de dud,meşterul Ciungu s-a declarat foarte mulţumit şi i-a urat lui Oviduţ , să le poarte
sănătos.
Din acea zi,Oviduţ , care se lăsa greu şi născocea motive de dureri de burtă,de cap,de picioare şi mâini sucite şi răsucite,atunci când era vorba de treburi
în gospodărie,a devenit cel mai vrednic dintre toţi fraţii lui mai mari!
Ptiu!Să nu-i fie de deochi!
PS.Aceste încălţări care în prezent se găsesc
rar şi sunt purtate numai de vârstnici, pe vremuri erau foarte apreciate .
În multe ansambluri de Dansuri Populare Româneşti,dansatorii sunt încălţaţi cu opinci,care sunt foarte uşoare şi fac parte din costumul tradiţional românesc.
La multe concursuri internaţionale de dansuri populare,dansatorilor români,li se cerceta şi studia încălţămintea,ca nu cumva în ea să fie montate "motoraşe"care să-i ajute să execute mişcările complicate din Dansul Căluşarilor !!!!
PRECIZARE : OPINCUTELE DIN FOTOGRAFIE SE AFLĂ IN POSESIA MEA...SUNT OBIECTE MINIATURALE , DE DECOR, PE CARE LE-AM CUMPĂRAT DE LA UN TÂRG AL ŢĂRANILOR MEŞTESUGARI,CARE SE ORGANIZEAZĂ ÎN STAŢIUNILE
DE ODIHNĂ MONTANE SAU DE PE LITORALUL "MĂRII NEGRE".
-ÎNCĂ O PRECIZARE :FOTOGRAFIA ESTE REALIZATĂ DE MINE ,AVÂND DREPT DE NECONTESTAT ASUPRA EI.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu