REPETABILUL VIS (3)

IMPATIENS-FLOAREA NOROCULUI
Am reusit sa cultivam mai multe soiuri,printre care si cea din
fotografie.Imi place foarte mult s-o admir.

REPETABILUL  VIS   (3)
În zilele de vară,după plecarea părinţilor la servici,ieşeam din curtea casei,mă aşezam pe 
 treptele din faţa porţii,unde se adunau imediat ,toţi copiii din 
cartier.
      Se aşezau alături,sau pe scăunelele aduse de fiecare
şi începeam să le povestesc tot ce auzisem la radio,
curiozităţi din lumea plantelor şi animalelor,despre cer-
cetările speologice în cele mai mari peşteri din lume, sau  despre faimoasele expediţii  geografice ale lui Emil Racoviţă. 
      Uneori,împreună cu ei ,organizam  pentru  vecini,        adevarate spectacole la scenă deschisă,,cu piesele   pe care le ascultasem la emisiunea  "Teatru radiofonic pentru copii".......
Alte vremuri....copilăria,era  adevărata copilărie...
      ..Noi nu mergeam la baruri sau cluburi...
      ..Nu aveam mofturi cu "haine de firmă".
      ..Ne interesa mai mult cu ce noutăţi ,în cele mai
diverse domenii,reuşeam să le captăm interesul ,
respectul şi admiraţia celor din jur.

         Dacă dovedeai perseverenţă în pregătire şi ,chiar         dacă aveai   un petec măricel la pantaloni,erai                               considerat lider de necontestat al grupului de copii,
 din care erau   excluşi leneşii,mincinoşii,chiulangii...
  "calităţi" foarte  preţuite la ora actuală.                       .....Acum prostia,îngâmfarea,minciuna şi hoţia sunt la rang de "mare clasă"..

     Cei care dispun de asemenea "dotări",se consideră
" şmecheri de şmecheri "!!!!
     

   Din păcate şi pe Internet,pe Blog sau pe Fb apar ase-
menea creaturi găunoase care se străduie să pară "şme-
cheri",fără să aibe nimic în cap ,în afară de o mare răutate şi invidie,străduindu-se să-ţi spargă parola,să-ţi trimită un Throian,ca şi cum ar fi nu ştiu ce invenţie şi 
 nu ar fi la îndemâna oricui care vrea să facă RĂU în loc
 să facă  un BINE !!!
       Dar, un om cu bun simţ,nu face rău altora,sub nici un motiv!

        

                Vă rog pe toţi : FIŢI  BUNI    !!!!

Bunătatea atrage după sine,norocul,puterea de a învăţa,
de a reuşi în viaţă,de a-ţi realiza aspiraţiile,atât timp cât nu afectează viaţa sau soarta cuiva!  Îţi întăreşte credinţa că eşti puternic şi nimic nu te va opri din drumul tău spre perfecţiune.
  
Realizat şi postat de Sîrbu Elena profesoară de matematică,pensionară ,din oraşul  CONSTANŢA
                           ROMÂNIA

    PS FOTOGRAFIILE DE PE ACEST BLOG SUNT REALIZATE SI POSTATE DE MINE,REZERVANDU-MI  ASTFEL DREPTUL DE PROPRIETATE INCONTESTABIL.

Copyright - All Rights Reserved.
Copyright - Toate drepturile rezervate 

REPETABILUL VIS (2' )

NOAPTE DE OCTOMBRIE-DOICESTI
LANGA TARGOVISTE

VISUL    (2')
   Locuinţa părinţilor mei fiind situată aproape de Piaţa Griviţei,cea mai
mare şi cea mai aprovizionată din oraş,
toate rudele,prietenii şi
cunoştinţele care aveau
de cumpărat sau de 
  vândut ceva,după terminarea treburilor,veneau în 
 vizita la noi.Uneori aveam câte 10-15 musafiri,  
 rude  ale mamei,sau tatălui şi prieteni de-ai  lor din copilărie.
           Aveam o casă mare,cumpărată de bunicul din partea tatălui,unde de fiecare dată ,când în curte
apăreau veseli,cu paporniţele pline de bunătăţi,
unchii,mătuşile ,verii şi verişoarele de prin satele
din judeţ,sau de prin cartierele mai îndepărtate,ale
oraşului,mama,aşternea iute o faţă de masă apre-     
 tată,plină de flori brodate cu migală,chiar de ea!
       Se încingea un ospăţ,cu caş şi brânză proaspă-
tă,pui aduşi de la  Moviliţa ,fripţi repejor în ceaun,
cartofi prăjiţi,sau piure,pilaf aburind,roşii mari şi
dulci,castraveţi,ceapă şi ardei de prin grădinile lor.
        Totul se pregătea rapid,printre glume,ştiri des-
pre cunoştinţe comune,sau despre rudele care nu reuşiseră să ajungă la târg.
         La aflarea veştii că eu  începusem să vorbesc,
casa cea primitoare s-a umplut de rude dornice să vadă minunea...Vorbeau toţi odată,nerăbdători să-
mi audă glasul,cerându-mi să le spun cum mă nu-
mesc ,rămânând muţi de uimire, atunci când mama
m-a rugat să le spun o poezie sau...o poveste.
        S-a aşternut o linişte nefirească în casa în care
de obicei ,doar noaptea nu se mai auzeau glume si
râsete. Mama se mişca uşor ,parcă cu evlavie sa
nu deranjeze,să nu facă nici un zgomot,pregatind
farfuriile şi tacâmurile pentru masă.
         Fără emoţii,am început să le recit o poezie,apoi 
am cântat un cântecel pe care-l auzisem la radio
(Ilenuţa  tractorista ), declanşând o veselie de
nedescris,toţi începând să cânte o dată cu mine.
          Ce a urmat,nici nu vă puteţi închipui....Fiecare
din cei prezenţi,m-a luat in braţe,m-a sărutat,şi
mi-a oferit cadoul pe care-l pregătiseră.La fiecare
le mulţumeam,spunându-le pe nume,ceea ce a stâr-
nit o euforie generală...Toţi încercau să-mi pună întrebări din ce în ce mai grele,eu reuşind să le dau
răspunsuri mulţumitoare,până când au obosit,sau până când mirosul îmbietor de friptură şi de plă-
  cintă dobrogeană,pregătite de mama,i-a determi-
 nat  să se aşeze la masă,discutând  necontenit,
arătându-şi uimirea ,nevenindu-le încă să creadă ce văzuseră şi auziseră.
         Doar două dintre mătuşile mele (o soră de-a mamei şi una de-a tatălui meu )erau tare necăjite..

REPETABILUL VIS (2)

REPETABILUL   VIS  (2)

ARBUST DE MAHONIE-GRADINA NOASTRA DE LA OITUZ
LANGA LUMINA-CONSTANTA-ROMANIA

.......O data cu trecerea timpului,amintiri ce păreau uitate,apar din ungherele memoriei...se perindă prin faţa ochilor minţii,ca pe un ecran  3D,le alung....ele revin ca o placă de patefon stricată,ce îmi cântă aceeaşi frântură de melodie la nesfârşit...până când
pun mâna pe stilou...sau în ultima perioadă pe tastatura calculatorului..si încep să scriu.In acele momente,tastatura parcă se transformă în clapele unui pian vechi,acompaniat de o vioară ,din care se aud glasuri  de demult ,apar locuri dragi, care nu mai există,pentru că au fost  distruse .În locul lor, se mai construieşte  încă un Mall  de fiţe,unde tineri fiţoşi prăpădesc banii ...pe LUCRURI,care vor fi sau NU vor fi folosite...pentru că, în ziua următoare,se schimbă moda  şi ca să fie în trend...cumpără alte lucruri la fel de nefolositoare ...Până când ???...Până când bravii
lor părinţi  vor reuşi să-i subvenţioneze....Apoi? Ce se va întâmpla?????Dacă  se vor termina resursele!!!
                          ( O fiţoasă de pe la noi,a cheltuit intr-o seară la Dubai,peste 400 000 de dolari,pe băuturi " fiţoase "....
              Ce-o fi făcut cu atâta băutură????...BAIE???Cu câte guri a băut de 400 000 dolari????.Cât a muncit pentru banii aceştia????.......Câţi copii ar fi fost îmbrăcaţi?? Câţi bolnavi ar fi fost salvaţi ???Câţi bătrâni ar fi fost ajutaţi????.Cât a muncit pentru a câştiga dreptul de a întrebuinţa inutil aceşti bani.?.....)
              Ce s-a întâmplat cu acest popor, cu unii tineri al căror spirit  îmbătrâneşte înainte de vreme,comportandu-se ca nişte nimicuri depravate,beţive ,drogate...?????
                    Mă bucur că cei mai mulţi dintre copii si tineri  sunt puternici,dornici de a învăţa, de a arăta că sunt cei mai buni şi că vor reuşi ...




Realizat şi postat de Sîrbu Elena(alias LIANA ELIANAS),profesoară de matematică,pensionară din Constanţa,ROMÂNIA) 

               
               FOTOGRAFIILE DE PE ACEST BLOG SUNT REALIZATE SI POSTATE DE MINE.
FLORILE   SUNT  DIN  GRADINILE  NOASTRE DE LA   
LUMINA SI OITUZ ,langa Constanta .

    

Copyright - All Rights Reserved.

Copyright - Toate drepturile rezervate 

      

INGERII

                   ÎNGERII
     O să abordez astăzi un subiect foarte controversat,cu toate că despre acest subiect s-au scris mii de pagini,cu declaraţii ale celor care
aveau ceva de declarat,care văzuseră,care simţiseră,care fuseseră in centrul unui eveniment benefic,inexplicabil,fără probe con-
crete.
                     O dată cu intrarea mea "în câmpul   muncii",cum se zicea odinioară,a început,...cum îmi place mie să spun,.....calvarul "alergătorului de cursă lungă".
       Zilnic,dis de dimineaţă,trezirea,cu mare greutate ,dar numai gândul la o mică întârziere,juca pentru mine ,rolul unui "duş rece si o cafea calda", activându-mă chiar dacă dormisem numai 1-2 -3 sau doar 4 ore.Precizez
că şi în prezent ,dorm la fel de putin...nu con-
tează cât timp,dar după ce mă trezesc ,mă simt odihnită ca şi cum aş fi dormit 7 ore.
    Zi de zi,pregătirea micului dejun,pregătirea
pentru creşă,grădiniţă sau şcoală a fiului ,fie iarnă,fie vară,toate într-o grabă teribilă,care se încheia cu plecarea "în viteză",pentru a ajunge în timp oportun la" locul de muncă". 
     Aici, altă grabă... de completat situaţii,ra-       poarte,planificări,grafice,tabele,programe.......
..zeci,sute ,mii de coli format A4,scrise,şterse,
chinuite,aruncate,îndosariate,multiplicate şi trimise la forurile superioare......
   ....Oare le-a citit cineva in afară de mine,care le-am  şi scris??
       Mă învârteam ca într-un carusel stricat care nu se mai oprea..Câteodată îmi venea să las totul baltă...să nu mai fac nimic...dar,gândul că TREBUIE să -mi ajut fiul să creasca ,să înveţe,să se bucure de viaţă, aşa cum eu nu am reuşit,mă susţinea moral şi fizic.Vremurile nu m-au înşelat.
    În prezent ne bucurăm de realizările lui,de perspectivele pe care le are,de prietenii lui adevăraţi ,de locurile pe care le-a văzut....şi multe altele...
   Dar să revenim la subiectul postării de astăzi.

       Într-una din acele zile zbuciumate pe care nu vreau să le mai rememorez (consider că, o dată cu  aşternerea  pe monitor a relatării, ..vedeţi,nu pot scrie despre aşternerea pe o foaie de hârtie------sper să scap de amintirile care uneori se răzvrătesc să iasă la suprafaţă....),plecasem ,ca de obicei,într-o mare grabă,deoarece trebuia să-l las pe fiul nostru la grădiniţă şi apoi să ajung la "locul de muncă"(parcă ar suna loc de veci).

     Am ajuns în staţia de unde trebuia să luăm 
troleibuzul Nr.22 ,care tocmai oprise şi  ne ducea până în faţa Liceului Pedagogic.Pe atunci funcţionau primele modele de troleibuze,cu scări înalte,pe care cu greu le escaladau copiii şi bătrânii.
  L-am ridicat pe fiul meu ,ţinându-l strâns de subţiori,asezându-l pe treapta cea mai înaltă,eu încercând să urc sprijinându-mi un picior pe treapta de jos,iar în momentul în care am vrut să urc ,şoferul  troleibuzului a pornit cu uşile deschise,eu nereuşind să-mi stabilizez echilibrul
deoarece ,în acel moment centrul meu de greutate se situa mult în afara scării ,fiind în pericol să mă prăbuşesc pe spate,pe asfalt.
     Fiind conştientă de gravitatea situaţiei,într-o 
secundă,m-am gândit ca măcar fiul meu să rămână pe treapta vehiculului,să nu se prăbuşească o dată cu mine şi de aceea l-am împins spre interior,crezând că în clipa următoare mă voi face praf printre roţile troleului.......
      Tot in acea clipă,am simţit că în jurul meu se
înfăşoară  ca un val  imens,mătăsos, auriu,o forţă care m-a împins către fiul meu care mă privea îngrozit cum mă înclinasem cu capul
 pe spate ,în "cădere liberă"..... dincolo de uşile deschise ale troleibuzului...eu nereuşind să mă prind de nici una din barele de sprijin ale acestora,pentru că ele nu mai existau la
locul unde ar fi trebuit sa fie... 
          Şoferul  a oprit speriat, dându-se jos din 
troleibuz , a ajuns la  uşa din mijloc unde a reuşit să  vadă cum "forţa" aurie,ca o ploaie de raze,îmi susţine capul ,mă ridică încet şi mă aşează lângă fiul meu.....
     Concluzia....?!?!?!?Aştept de la cititorii mei un răspuns...A fost Îngerul meu Păzitor????

       

 


  PS(foarte important !) 
TOATE  FOTOGRAFIILE  DE PE  ACEST  BLOG,
SUNT  REALIZATE   DE  MINE,  ŞI   SUNT  PROTEJATE   PRIN  DREPTUL  DE  PROPRIETATE           INCONTESTABIL

    

Realizat şi postat de SÎRBU ELENA(alias ,Liana Elianas),
profesoară de matematică pensionară,din oraşul
Constanţa,Roumania.

Copyright - All Rights Reserved.

Copyright - Toate drepturile rezervate 

      

DE-ALE LUI OVIDUT (copii vecinilor-5)

DE-ALE LUI OVIDUŢ  (5)

REPETABILUL VIS (1)

   REPETABILUL VIS (1)
        Aveam 2 -3 ani când începusem să conştientizez că exist pe acest pământ....După ce tata pleca la servici,apărea ca o Sf.Vineri din poveşti,bunica
 ce locuia împreuna cu o fiica a ei,pe  o străduţă de lângă gară.Mama deschidea grăbită poarta,pe care se strecura bătrâna  uscată şi pirpirie ,dar cu ochii pătrunzători care ,parcă îmi cerce-
tau adâncurile sufletului.Cum intra in curte,bunica mă striga cu un firicel de glas,duios,mă prindea de mânuţă ,mă privea atent,cu ochii înlăcrimaţi şi o întreba pe mama dacă are să-i dea vreo veste bună.Mama,o privea cu ochii trişti ,din care
 parcă secaseră lacrimile şi clătina din cap,lăsându-l în jos si ridicând din umeri a deznădejde totală...
   Intram tăcute în casă,îngenuncheam  toate trei în faţa icoanei mari din care priveau
 blânzi,sfinţi frumoşi,aureolaţi de raze,îmbrăcati cu straie ce cădeau în falduri bogate,
şi luminoase,ca o ploaie  cu soare într-o zi  de vară.Bunica,cu palmele unite, începea să spună şoptit,din ce in ce mai repede o rugăciune,ca o litanie,acompaniată cu glas
parcă pierdut ,de mama.
  Din când în când se opreau pentru a face mătănii multe...apoi iar se rugau.......până când,mama luându-mă în braţe,izbucnea în hohote de  plâns ,rugându-se printre lacrimi,ca bunul Dumnezeu să-i ajute copila să poată vorbi.
   In curând  urma să împlinesc 3 ani ,timp în care nu rostisem nici un cuvânt.Priveam
fascinată  picăturile mari ce izvorau din ochii mamei,încercând să le stăvilesc cu mâ-
nuţele .
       Privii întrebătoare la bunica, ce avea faţa umedă,brăzdată de riduri adânci,printre care alunecau ca nişte mărgele dintr-un şirag rupt,bobiţe strălucitoare de lacrimi,în-
cărcate de o durere fără de margini...

Visul

      Şi atunci ,în linistea casei se auzi, ca un sursur de izvor,o voce incredibil de suavă,rostind cuvintele clar,corect şi 
  totodată imperativ:
        -Dar,voi două, de ce plângeţi?Eu ştiu să vorbesc,dar nu am vrut ...până acum!
         La auzul glasului ca un clinchet de clopoţel ,cele două femei rămaseră nemişcate,cu ochii parcă secaţi  deodată de lacrimi,neştiind dacă ce aud  este o părere de-a lor ,sau e adevă-
rat....neştiind dacă se pot bucura pentru o asemenea minune....
.....se priveau fără să poată vorbi.....Surpriza era atât de mare,încât ,păreau împietrite....
.........................................................................................................................................................
                 Din acea zi, parcă s- ar fi deschis o uşă ce stătuse zăvorâtă cu lanţuri grele  şi lacăte
mari.Mă trezeam dis de dimineaţă şi începeam să pun întrebări ce stârneau mari nedumeriri şi strădanii la fel de mari pentru a găsi un răspuns care să nu mă  determine  pe  mine,fetiţa mult
prea scundă pentru vârsta mea,să întreb iar şi iar,despre cer,nori,vânt,stele,plante,animale,insec-
 te ,despre tot  ce mişca sau nu,despre ce se vedea sau nu,despre ce era departe sau aproape....încât  am reuşit  într-un timp foarte scurt să-i  năucesc pe cei din familie , care începeau să regrete liniş-
tea pe care au pierdut-o.
                   Atunci când cei din familie erau prea ocupaţi să-mi răspundă la întrebări,ascultam cu nesaţ programul radio, la un aparat  mic,cu carcasă de ebonită neagră,cu două difuzoare acoperite cu un material gros  din mătase ,galben aurie,scânteietoare cu un model proeminent ce mă fascina
(Eram printre puţinii beneficiari a unuia dintre primele modele de radio,ce era fabricat la noi în ţară şi care functiona ireproşabil,chiar si atunci când"a iesit la pensie"fiind înlocuit cu unul mo-
dern) .Mă aşezam pe un scăunel şi urmăream cu răbdare toate emisiunile  transmise de Radio Ro-
mânia ..........fie că erau ştiri,muzică populară ,uşoară,simfonică,operă,,teatru ,poezie,astronomie,
emisiuni de ştiinţă,curiozităţi din lumea plantelor si a animalelor....În tot acest timp,desenam,flori,
castele,păduri,printi si prinţese,păsări şi insecte...O parte din aceste desene,le-a păstrat mama mea,
într-un dosar mare şi mi le-a adus la noua mea locuinţă,după ce m-am căsătorit.(aceste desene,le-am dăruit celor care,văzându-le, le-au admirat ....)


Continuare.......................în postarea următoare!


(Scuze pentru întârziere şi pentru greşeli....am avut musafir un Trhoian)

Visul

    

Realizat şi postat de SÎRBU ELENA(alias ,Liana Elianas),
profesoară de matematică pensionară,din oraşul
Constanţa,Roumania.

Copyright - All Rights Reserved.

Copyright - Toate drepturile rezervate