ÎNGERII
O să abordez astăzi un subiect foarte controversat,cu toate că despre acest subiect s-au scris mii de pagini,cu declaraţii ale celor care
aveau ceva de declarat,care văzuseră,care simţiseră,care fuseseră in centrul unui eveniment benefic,inexplicabil,fără probe con-
crete.
O dată cu intrarea mea "în câmpul muncii",cum se zicea odinioară,a început,...cum îmi place mie să spun,.....calvarul "alergătorului de cursă lungă".
Zilnic,dis de dimineaţă,trezirea,cu mare greutate ,dar numai gândul la o mică întârziere,juca pentru mine ,rolul unui "duş rece si o cafea calda", activându-mă chiar dacă dormisem numai 1-2 -3 sau doar 4 ore.Precizez
că şi în prezent ,dorm la fel de putin...nu con-
tează cât timp,dar după ce mă trezesc ,mă simt odihnită ca şi cum aş fi dormit 7 ore.
Zi de zi,pregătirea micului dejun,pregătirea
pentru creşă,grădiniţă sau şcoală a fiului ,fie iarnă,fie vară,toate într-o grabă teribilă,care se încheia cu plecarea "în viteză",pentru a ajunge în timp oportun la" locul de muncă".
Aici, altă grabă... de completat situaţii,ra- poarte,planificări,grafice,tabele,programe.......
..zeci,sute ,mii de coli format A4,scrise,şterse,
chinuite,aruncate,îndosariate,multiplicate şi trimise la forurile superioare......
....Oare le-a citit cineva in afară de mine,care le-am şi scris??
Mă învârteam ca într-un carusel stricat care nu se mai oprea..Câteodată îmi venea să las totul baltă...să nu mai fac nimic...dar,gândul că TREBUIE să -mi ajut fiul să creasca ,să înveţe,să se bucure de viaţă, aşa cum eu nu am reuşit,mă susţinea moral şi fizic.Vremurile nu m-au înşelat.
În prezent ne bucurăm de realizările lui,de perspectivele pe care le are,de prietenii lui adevăraţi ,de locurile pe care le-a văzut....şi multe altele...
Dar să revenim la subiectul postării de astăzi.
Într-una din acele zile zbuciumate pe care nu vreau să le mai rememorez (consider că, o dată cu aşternerea pe monitor a relatării, ..vedeţi,nu pot scrie despre aşternerea pe o foaie de hârtie------sper să scap de amintirile care uneori se răzvrătesc să iasă la suprafaţă....),plecasem ,ca de obicei,într-o mare grabă,deoarece trebuia să-l las pe fiul nostru la grădiniţă şi apoi să ajung la "locul de muncă"(parcă ar suna loc de veci).
Am ajuns în staţia de unde trebuia să luăm troleibuzul Nr.22 ,care tocmai oprise şi ne ducea până în faţa Liceului Pedagogic.Pe atunci funcţionau primele modele de troleibuze,cu scări înalte,pe care cu greu le escaladau copiii şi bătrânii.
L-am ridicat pe fiul meu ,ţinându-l strâns de subţiori,asezându-l pe treapta cea mai înaltă,eu încercând să urc sprijinându-mi un picior pe treapta de jos,iar în momentul în care am vrut să urc ,şoferul troleibuzului a pornit cu uşile deschise,eu nereuşind să-mi stabilizez echilibrul
deoarece ,în acel moment centrul meu de greutate se situa mult în afara scării ,fiind în pericol să mă prăbuşesc pe spate,pe asfalt.
Fiind conştientă de gravitatea situaţiei,într-o
secundă,m-am gândit ca măcar fiul meu să rămână pe treapta vehiculului,să nu se prăbuşească o dată cu mine şi de aceea l-am împins spre interior,crezând că în clipa următoare mă voi face praf printre roţile troleului.......
Tot in acea clipă,am simţit că în jurul meu se
înfăşoară ca un val imens,mătăsos, auriu,o forţă care m-a împins către fiul meu care mă privea îngrozit cum mă înclinasem cu capul
pe spate ,în "cădere liberă"..... dincolo de uşile deschise ale troleibuzului...eu nereuşind să mă prind de nici una din barele de sprijin ale acestora,pentru că ele nu mai existau la
locul unde ar fi trebuit sa fie...
Şoferul a oprit speriat, dându-se jos din
troleibuz , a ajuns la uşa din mijloc unde a reuşit să vadă cum "forţa" aurie,ca o ploaie de raze,îmi susţine capul ,mă ridică încet şi mă aşează lângă fiul meu.....
Concluzia....?!?!?!?Aştept de la cititorii mei un răspuns...A fost Îngerul meu Păzitor????
PS(foarte important !)
TOATE FOTOGRAFIILE DE PE ACEST BLOG,
SUNT REALIZATE DE MINE, ŞI SUNT PROTEJATE PRIN DREPTUL DE PROPRIETATE INCONTESTABIL
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu