Aveam 2 -3 ani când începusem să conştientizez că exist pe acest pământ....După ce tata pleca la servici,apărea ca o Sf.Vineri din poveşti,bunica
ce locuia împreuna cu o fiica a ei,pe o străduţă de lângă gară.Mama deschidea grăbită poarta,pe care se strecura bătrâna uscată şi pirpirie ,dar cu ochii pătrunzători care ,parcă îmi cerce-
tau adâncurile sufletului.Cum intra in curte,bunica mă striga cu un firicel de glas,duios,mă prindea de mânuţă ,mă privea atent,cu ochii înlăcrimaţi şi o întreba pe mama dacă are să-i dea vreo veste bună.Mama,o privea cu ochii trişti ,din care
parcă secaseră lacrimile şi clătina din cap,lăsându-l în jos si ridicând din umeri a deznădejde totală...
Intram tăcute în casă,îngenuncheam toate trei în faţa icoanei mari din care priveau
blânzi,sfinţi frumoşi,aureolaţi de raze,îmbrăcati cu straie ce cădeau în falduri bogate,
şi luminoase,ca o ploaie cu soare într-o zi de vară.Bunica,cu palmele unite, începea să spună şoptit,din ce in ce mai repede o rugăciune,ca o litanie,acompaniată cu glas
parcă pierdut ,de mama.
Din când în când se opreau pentru a face mătănii multe...apoi iar se rugau.......până când,mama luându-mă în braţe,izbucnea în hohote de plâns ,rugându-se printre lacrimi,ca bunul Dumnezeu să-i ajute copila să poată vorbi.
In curând urma să împlinesc 3 ani ,timp în care nu rostisem nici un cuvânt.Priveam
fascinată picăturile mari ce izvorau din ochii mamei,încercând să le stăvilesc cu mâ-
nuţele .
Privii întrebătoare la bunica, ce avea faţa umedă,brăzdată de riduri adânci,printre care alunecau ca nişte mărgele dintr-un şirag rupt,bobiţe strălucitoare de lacrimi,în-
cărcate de o durere fără de margini...
 |
| Visul |
totodată imperativ:
-Dar,voi două, de ce plângeţi?Eu ştiu să vorbesc,dar nu am vrut ...până acum!
La auzul glasului ca un clinchet de clopoţel ,cele două femei rămaseră nemişcate,cu ochii parcă secaţi deodată de lacrimi,neştiind dacă ce aud este o părere de-a lor ,sau e adevă-
rat....neştiind dacă se pot bucura pentru o asemenea minune....
.....se priveau fără să poată vorbi.....Surpriza era atât de mare,încât ,păreau împietrite....
.........................................................................................................................................................
Din acea zi, parcă s- ar fi deschis o uşă ce stătuse zăvorâtă cu lanţuri grele şi lacăte
mari.Mă trezeam dis de dimineaţă şi începeam să pun întrebări ce stârneau mari nedumeriri şi strădanii la fel de mari pentru a găsi un răspuns care să nu mă determine pe mine,fetiţa mult
prea scundă pentru vârsta mea,să întreb iar şi iar,despre cer,nori,vânt,stele,plante,animale,insec-
te ,despre tot ce mişca sau nu,despre ce se vedea sau nu,despre ce era departe sau aproape....încât am reuşit într-un timp foarte scurt să-i năucesc pe cei din familie , care începeau să regrete liniş-
tea pe care au pierdut-o.
Atunci când cei din familie erau prea ocupaţi să-mi răspundă la întrebări,ascultam cu nesaţ programul radio, la un aparat mic,cu carcasă de ebonită neagră,cu două difuzoare acoperite cu un material gros din mătase ,galben aurie,scânteietoare cu un model proeminent ce mă fascina
(Eram printre puţinii beneficiari a unuia dintre primele modele de radio,ce era fabricat la noi în ţară şi care functiona ireproşabil,chiar si atunci când"a iesit la pensie"fiind înlocuit cu unul mo-
dern) .Mă aşezam pe un scăunel şi urmăream cu răbdare toate emisiunile transmise de Radio Ro-
mânia ..........fie că erau ştiri,muzică populară ,uşoară,simfonică,operă,,teatru ,poezie,astronomie,
emisiuni de ştiinţă,curiozităţi din lumea plantelor si a animalelor....În tot acest timp,desenam,flori,
castele,păduri,printi si prinţese,păsări şi insecte...O parte din aceste desene,le-a păstrat mama mea,
într-un dosar mare şi mi le-a adus la noua mea locuinţă,după ce m-am căsătorit.(aceste desene,le-am dăruit celor care,văzându-le, le-au admirat ....)
Continuare.......................în postarea următoare!
(Scuze pentru întârziere şi pentru greşeli....am avut musafir un Trhoian)
 | ||
Visul
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu